Salutare dragilor! Mi-am dat seama ca nu mai postasem de prea mult timp o reteta de paste. Trebuie sa recunosc ca pastele sunt solutia mea la cina atunci cand nu stiu ce sa gatesc. De cele mai multe ori fac carbonara, bolognese, paste cu vinete sau cu ciuperci. Pentru incerc sa mai reduc din retetele cu bacon, cum ar fi carbonara, mi-a venit ideea sa fac Paste cu Pui si Sos de Rosii. Este o reteta super usor de facut, la indemana tuturor.
Prezentare video Paste cu Pui si Sos de Rosii
Paste cu Pui si Sos de Rosii

Pentru a obtine o farfurie delicioasa cu paste trebuie sa folosim ingrediente de calitate: paste din grau dur fierte al dente, busuioc proaspat, parmezan, rosii la conserva delicioase si altele. Eu am facut un sos cu ceapa, usturoi, piept de pui, suc de rosii si rosii din conserva pentru consistenta si condimente.
Asta nu este o reteta de paste de inspiratie italiana. Sunt doar niste paste facute cu ingrediente la indemana pentru a obtine o cina delicioasa.
Au iesit niste paste delicioase pe care abia astept sa le incercati si voi!
- Prep Time : 10 minutes
- Cook Time : 20 minutes
- Yield : 2
Ingredients
- paste - 400 grame, fusilli
- piept de pui - 500 grame
- busuioc - cateva frunze
- ceapa - 1 bucata
- rosii din conserva - 400 grame
- parmezan - 50 grame
- suc de rosii - 200 ml
- sare grunjoasa - 4 lingurite
- usturoi - 4 catei
- boia dulce - 1 lingurita
- ulei de masline - 30 ml
- sare - dupa gust
- piper - dupa gust
Instructions
- Pastele se fierb conform indicatiilor de pe pachet. 100 de gr de paste se fierb impreuna cu o lingurita de sare grunjoasa intr-un litru de apa. Multiplicati cantitatile in functie de cate paste folositi. Eu le-am fiert pentru 8 minute si apoi le-am scurs de apa, fara sa le clatesc.
- Taiem pieptul de pui in cuburi si il condimentam cu sare, piper si boia.
- Incingem putin ulei de masline intr-o tigaie si rumenim bucatile de pui. Adaugam ceapa tocata marunt si o lasam sa se caleasca pentru 5 minute.
- Adaugam acum rosiile cuburi, sucul de rosii, usturoi trecut prin presa si lasam sa fiarba 10 minute.
- Condimentam sosul cu sare, piper si gustam.
- Adaugam pastele scurse, amestecam bine si oprim focul.
- Adaugam busuiocul maruntit si parmezanul si sunt gata pentru a fi servite.
Pofta mare!
Pentru mai multe retete cu paste intrati aici.
Leave a Reply