Lasagna este una dintre cele mai indragite retete traditionale italiene. Aceasta reteta presupune foi de lasagna (care se pare ca ar fi printre cele mai vechi forme de paste) intre care gasim sos Ragu, Bechamel si branza, de cele mai multe ori, mozzarella si parmezan.
Prezentare video Reteta de Lasagna Bolognese
Lasagna Bolognese

Lasagna este destul de usor de facut. Practic toata bucatareala presupune pregatirea celor doua sosuri si coacerea propriu zisa a mancarii. Exista o mare varietate de feluri de lasagna cu felurile legume, tipuri de carne si sosuri. Eu va prezint astazi reteta clasica de lasagna.
Ingredients
- foi pentru lasagna - 1 pachet
- parmezan - 100 grame
- mozzarella - 150 grame
- Pentru sosul rosu
- suc de rosii - 400 ml
- ceapa - 1 bucata
- vin rosu - 100 ml
- ulei de masline - 2 linguri
- carne tocata - 500 grame, vita si porc
- apa - 400 ml
- morcovi - 1 bucata
- telina - 1 bucata
- Pentru sosul Bechamel
- lapte - 500 ml
- faina - 50 grame
- nucsoara - 1/2 lingurita, macinata
- unt - 30 grame
- sare - dupa gust
- piper - dupa gust
Instructions
Mai intai vom pregati sosul Ragu (sau sos rosu):
- Tocam ceapa marunt, dam morcovul si telina pe razatoarea mica.
- Intr-o oala incingem ulei de masline si punem legumele maruntite. Le lasam sa se inmoaie un pic si apoi adaugam carnea tocata.
- Lasam carnea sa se schimbe la culoare si apoi adaugam vinul rosu, sucul de rosii si apa. Lasam sa clocoteasca la foc mic.
- Cat timp sosul se face ne putem apuca de sosul numarul doi.
Pentru sosul Bechamel:
- Topim intr-o craticioara untul. Adaugam faina si amestecam energic ca sa nu se prinda.
- Adaugam repede laptele, putin cate putin si amestecam ca sa nu faca cocoloase.
- La final adaugam nucsoara. Amestecam bine si dam de pe foc.
Acum ca cele doua sosuri sunt gata este timpul sa asamblam lasagna:
- Pe fundul unei tavi de yena dreptunghiulare punem cateva linguri de sos Bechamel si il intindem pe toata suprafata tavii, apoi punem primul strat de foi de lasagna pe care le acoperim cu sos Bechamel. Dupa aceea punem sos Ragu. Presaram mozzarella si parmezan si punem urmatorul strat de foi. Peste foi punem iar Bechamel, Ragu si branza si procedam in acest fel pana avem cel putin trei straturi.
- Se pune un ultim rand de foi de lasagna peste care se pune din belsug sos Bechamel.
- Se pune in cuptorul preincalzit pentru 50 de minute.
- Se serveste calda cu parmezan deasupra.
Pofta buna!
Ce parere ai despre aceasta reteta?
Eu am facut cu carne de pui (piep de pui) e mai usora si e delicoasa !
Sunt ca si Garfield in fata lasagnei…nu-i rezist!!!