Gogosi de post cu Mere

Salutare dragii mei! Astazi am sa va vorbesc despre o reteta tare draga mie. O reteta de suflet as putea spune, o reteta de care ma leaga multe amintiri dragi.

Gogosile de post cu mere sunt un desert pe care il facea Mamaia mea Sanda, foarte des. Ea tinea cam toate posturile asa ca atunci cand facea ceva dulce in perioada de post se gandea, ca de obicei si la noi, si facea ceva mai mult pentru a trimite si la nepoate.

Gogosile astea de post cu mere mi se par ceva autentic. Preparat simplu, cu ingrediente putine, nu foarte impresionant prin aspect, acesta este foarte, foarte gustos.

Prezentare video Gogosi de post cu Mere

Gogosi de post cu mere

By September 6, 2016

Nu stiu de unde stia ea aceasta reteta, dar stiu ca facea mereu aceste gogosi cu mere din curtea surorii ei, Tanti Leana. Avea dansa un mar golden mare care facea mere micute, foarte dulci si unori patate. Nu era el cel mai rasarit pom, dar merele erau bune. Statea mamaia mea si aduna merele si de pe sus si de pe jos, apoi le curata de coaja, pete si cotoare si apoi ne facea gogosi. Uneori le radea si le punea la congelator pentru iarna. Uneori dupa ce curata merele facea compot de mere din coji si cotoare. Nu exista risipa!

Pentru ca eu ma gandesc cu tare mult drag la aceste gogosi si pentru ca nu mai am parte de ele asa ca in copilarie, am zis sa va povestesc si voua despre ele si sa va arat reteta. Sunt cele mai bune gogosi pentru ca sunt facute dupa o reteta a unei gospodine autentice, Mamaia mea Sanda!

  • Prep Time : 20 minutes
  • Cook Time : 10 minutes
  • Yield : 6
  • Allergens :

Ingredients

Instructions

Gogosi cu mere de post

  • Se desface drojdia amestecand cubuletul de drojdie proaspata cu o lingurita de zahar. Amestecati pana cand se omogenizeaza. Drojdia se lasa sa se odihneasca timp de 10 minute.

Gogosi cu mere de post

  • Merele se decojesc si se dau pe razatoarea mica. Merele rase se pun intr-o strecuratoare pentru ca zeama lor sa se scurga.
  • Faina se cerne si se pune intr-un bol. Peste ea se adauga zaharul, coaja de portocala si de lamaie, esenta de vanilie si se amesteca totul bine.

Gogosi cu mere de post

  • In centru se adauga drojdia si se incorporeaza faina.
  • Merele se storc foarte bine de zeama si se incorporeaza in faina.
  • Se adauga un praf de sare si apa treptat. Puteti sa renuntati la apa si sa nu stoarceti merele, dar in felul acesta nu aveti la fel de mult control.
  • Framantati pana cand obtineti un aluat omogen.

Gogosi cu mere de post

  • Se adauga uleiul si se continua framantarea pana cand uleiul este bine incorporat.
  • Dupa ce este bine framantat, aluatul se transfera intr-un bol uns cu ulei si se lasa sa creasca timp de 2 ore sau pana cand isi dubleaza volumul.
  • Dupa dospire aluatul se taie in jumatate si fiecare jumatate se ruleaza, pe rand, intr-o foaie subtire, groasa cam de 0.5 cm.
  • Folosind un cerc metalic sau un pahar se decupeaza gogosile.

Gogosi cu mere de post

  • Intr-o tigaie sau intr-un tuci se incinge ulei de floarea soarelui si se prajesc gogosile timp de 2-3 minute pe fiecare parte sau pana cand sunt rumenite. Se scot pe o farfurie acoperita cu prosoape de hartie.
  • Se pudreaza cu zahar si se servesc cu mare pofta!

Gogosi cu mere de post

Pofta mare!

Pentru mai multe retete delicioase de post intrati aici.

Pentru mai multe retete dulci intrati aici.

Sarumana' pentru masa Mamaie!

Prajitura cu gem de prune si nuca Negresa de post

Tort cu mandarine si ciocolata Mere caramelizate

 

Ce parere ai despre aceasta reteta?
(1 votes, average: 5.00 out of 5)
Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *